Cum a devenit omul care „nu se pricepea la nimic” cel mai tânăr conducător politic din Europa

Alegerea lui a avut loc la plenara solemnă din 22 martie 1965 a CC al PMR, Consiliul de Stat şi Consiliul de Miniştri. La 47 de ani, Nicolae Ceauşescu devenea cel mai tânăr conducător politic din Europa.

Fostul cizmar Nicolae Ceauşescu, născut într-o familie de ţărani şi devenit omul din eşalonul doi al liderilor PMR, nu era nici pe departe succesorul pe care şi l-ar fi dorit Dej la şefia ţării. Printre principalii candidaţi era Ion Gheorghe Maurer.

• Atahualpa, ultimul împărat incaș
• Alan Turing, spărgătorul de coduri naziste. Condamnat pentru homosexualitate, a scăpat de închisoare acceptând castrarea chimică

Prim-ministrul Gheorghe Maurer a refuzat, însă, să preia funcţia de prim-secretar încă de când Dej era în viaţă şi îi ceruse acest lucru. A refuzat pe motiv că are origini germane, şi nu româneşti, şi e intelectual, iar un partid muncitoresc trebuia să fie condus de un muncitor. El a fost, însă, omul-cheie care l-a impus pe Nicolae Ceauşescu la conducerea ţării, deşi nu avea o părere tocmai bună despre el.

„Îl aducem pe Ceauşescu la guvern şi-i dăm un minister, poate chiar Ministerul Agriculturii, ca să înveţe ceva. Nu se pricepe la nimic”, i-a spus Gheorghe Maurer vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri, Alexandru Bârlădeanu, cu puţin timp înainte de moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Cu doi ani înainte, Nicolae Ceauşescu îl înfruntase pe Nikita Hruşciov, liderul de la Kremlin. În pline tensiuni între România şi URSS, Nikita Hruşciov a criticat în iunie 1962, în public, chiar la Bucureşti, întreaga conducere PMR. Deranjat de acest lucru, Gheorghe Maurer s-a plâns celorlalţi fruntaşi ai partidului. Un an mai târziu, în timpul întâlnirii româno-sovietice la nivel înalt de la Scroviştea, din 24-25 iunie 1963, Hruşciov l-a atacat direct pe prim-ministrul Gheorghe Maurer pentru că îndrăznise să comenteze criticile aduse conducerii PMR. Prezent la întâlnire, Nicolae Ceauşescu a fost singurul care i-a luat apărarea lui Maurer. „Cu excepţia lui Ceauşescu. Care a replicat: «Nu-i adevărat!» A spus că nu-i adevărat că eu îl criticasem pe Hruşciov. Adică a minţit. Dar a avut îndrăzneala să spună ceva în faţa lui Hruşciov în timp ce ceilalţi tăceau cu toţii (…) Am socotit atunci că singurul care a avut curaj să dea replică unui conducător sovietic este Ceauşescu. Chiar dacă a minţit, a spus ceva. Pe când ceilalţi, nimic. Nici minciună, nici adevăr”, mărturisea Maurer.

Văzut ca „omul lui Dej”, Maurer se identificase cu politica de independenţă şi cu ieşirea de sub controlul Moscovei, iar dacă această politică iniţiată de Dej nu era continuată, cariera lui se încheia. „(Gestul pe care l-a făcut în faţa lui Hruşciov n.r.) m-a făcut să-l socotesc pe Ceauşescu un posibil conducător al României, cu o poziţie destul de puternică împotriva ruşilor”, mai spunea Maurer după 1989. Gheorghe Maurer credea că îl va putea domina pe Nicolae Ceauşescu şi astfel l-a sprijinit  împotriva prim-vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri, Gheorghe Apostol, care pretindea că Gheorghiu-Dej l-a nominalizat direct la succesiune.

Folosindu-se de rivalităţile din Biroul Politic, Maurer l-a impus astfel succesor pe Ceauşescu, cu sprijinul lui Emil Bodnăraş, unul dintre cei mai influenţi membri în Biroul Politic, în detrimentul altor doi candidaţi: Gheorghe Apostol şi Alexandru Drăghici, viceprim-ministru.

De amintit este şi faptul că Nicolae Ceauşescu a fost şi primul care l-a sărutat pe Dej pe patul de moarte. Alexandru Bârlădeanu afirma, despre asta, că prin acest gest Nicolae Ceauşescu se confirma ca fiind succesorul lui.„În 19 martie ’65 eu primesc un telefon: «Veniţi imediat! Tovarăşul Dej a intrat în comă!». M-am dus repede la locuinţa lui. (…) Jumătate din membrii Biroului Politic erau deja veniţi. Dej, pe un pat de spital, înălţat, horcăia a moarte. Noi stăteam neputincioşi, aşteptam sfârşitul. Dej a murit… Şi primul care s-a dus să-l sărute pe Dej a fost Ceauşescu! Imediat, în acel moment, subliniind faptul că el este primul dintre toţi”, îşi amintea  Alexandru Bârlădeanu.

Surse:

„Dictatura lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989). Geniul Carpaţilor”, Adam Burakowski

„Maurer şi lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României”, Lavinia Betea

„Partea lor de adevăr”, Lavinia Betea

„O istorie sinceră a poporului roman”, Florin Constantiniu

Descoperă vă prezintă semnificaţiile istorice ale zilei de 22 martie:

1312 – Papa Clement al V-lea a ordonat desfiinţarea Ordinului Templierilor, iar bunurile acestora au trecut în stăpânirea regelui Filip al IV-lea cel Frumos.

1599 – S-a născut, la Antwerpen, pictorul olandez Anthonis Van Dyck (m. 9 decembrie 1641).

1687 – A încetat din viaţă compozitorul francez Jean Baptiste Lully. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii la curtea regelui Ludovic al XIV-lea la Franţei. În 1661 a devenit cetăţean francez (n. 28 nov. 1632, la Florenţa.

1797 – S-a născut Wilhelm I (Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern), rege al Prusiei şi împărat german (m. 9 mar. 1888).

1832 – A încetat din viaţă poetul şi omul de ştiinţă Johann Wolfgang von Goethe. (n. 28 aug. 1749).

1834 – Alexandru Ghica şi Mihail Sturdza au fost numiţi domni ai Ţării Româneşti şi Moldovei.

1926 – S-a constituit Federaţia Română de Box.

1965 – La propunerea lui I. Gh. Maurer, Nicolae Ceauşescu devine prim-secretar al C.C. al P.C.R.

1977 – Nicolae Ceauşescu a decis ”refacerea urbanistică” a Bucureştiului, în urma cutremurului din 7 martie 1977.

1991 – În urma convorbirilor dintre Alexandr Besmertnîh, ministrul de Externe sovietic, şi omologul său român, Adrian Năstase, a fost parafat Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi prietenie dintre URSS şi România.

1997 – Regele Mihai a sosit la Londra, în cadrul primei misiuni dintre cele asumate cu prilejul ultimei vizite pe care fostul suveran al României a făcut-o la Bucureşti, în vederea sprijinirii demersurilor României de aderare la NATO.

2001 – Guvernul a aprobat proiectul de lege privind accesul la informaţiile publice.

2004 – A fost asasinat Şeicul Ahmed Yassin, liderul spiritual al mişcării islamiste palestiniene Hamas (n. 1937).